Nu vreau sa inteleg de ce locurile frumoase din Romania sunt cele fara oameni...

cel batran

Zilele in care nu mi se raspunde la salut sunt mai ploioase ca zilele ploioase din Londra.

Nu inteleg si nu am inteles niciodata de ce unii oameni se uita la tine de departe, se uita la tine de aproape si aleg, cu nonsalanta, sa isi traga un ranjet care tace.

Ba, mai mult, am surpriza, intr-o zi, sa fiu intrebat de o acritura care tocmai nu ma salutase (a doua oara consecutiv), o vecina de la etajul de deasupra : "Nu ma cunosti?!"

Halal, cultura! avea obiceiul sa spuna cineva, apropos de situatii din astea...

Nu voi continua dialogul cu pretioasa vecina, pot sa spun doar ca imi trecuse si credeam ca m-am vaccinat si ca am crescut "mare"...

Pana intr-o zi cand l-am intalnit pe strada pe domnul profesor universitar, iesit la pensie, de altfel, de cativa ani, persoana apreciata si in verva la toate manifestarile culturale si academice. Colegii si absolventii de litere il stiu, colegele, poate, si-l amintesc mai cu placere ;)

Nu mai reiau de departele si de aproapele, ranjetul ori tacerea.

Nu am inteles niciodata superioritatea acestor oameni, "faptul" acela care le da greutatea pasului si nesfarsirea ignorantei ori lipsa bunului simt.

Ramane doar sa il apreciez in continuare pe cel tanar mai mult decat pe cel batran ;)